*Ascensiunea de la “icea” pân’ la “escu”

…Nicol, Nicol… Cam franţuzescu…
Îl românim adăugând în coadă-i “escu”
Şi-l neaoşim – cum mai fac unii pe aicea -
Punând în coadă coada numelui, pe “icea”.

Cucuţului ce-i vesnic pitulat în frunze-i zicem pitul-icea.

Micuţului pizdul – ghiciţi! – îi zicem(?)… Tot cu icea.

…Dar, daca, mic-nimic, când (la alegeri) e ales cu

Cel de care (între picioare) îl separă de băs-escu

Un fleac (numai un fleac), e mare! …Ajuns-a maaare!

Poa’ să se dea măciucă (os) şi “grande fu-t’adore”.

… Şi-n loc de micul pitul-icea-vecin-de-băs se dă piz-d’os

Şi- şi zice-n gând “ar trebui s-ajung şi eu un “escu…

Să mă... în… nobilez!…” şi-apoi, rit-os,

“Da!... De ce nu?... Piz-d’escu!”