*Bizoni, mistreti, javre ordinare

Nu inteleg de ce li se spune tipilor cu suvuri bizoni cum nu inteleg de ce li se spunea "mistreti" tipilor de la inceputul anilor ’70, ce mergeau cu casetofoanele stereo – mari cat o valiza de recrut (ce termeni folosesc si eu!…; parca mai stie cineva azi ce e ala recrut si cum arata o valiza de recrut!...si purtate ca atare: pe umar) “date la maxim” pe muzica cu Dolanescu, Maria Ciobanu si Irina Loghin. 

Marturisesc faptul ca intre dobitoacele de ograda doar cainele si calul mi-au castigat respectul - si porcul facut jumari - dar pentru necuvantatoarele din salbaticie am avut dintotdeauna mai mult decat respect si cred ca “admiratie” este un cuvant palid si nepotrivit pana ce inspiratia ma va blagoslovi cu gasirea unuia mai potrivit. 

 Am cunoscut la un momentdat un tip de treaba la a carui degradare m-a obligat sa asist - vreo cinci ani de zile - faptul ca era un tip de treaba si aveam intre noi si un contract de munca. Isi alesese pe sigla firmei – sa-l reprezinte – conturul unui zimbru. Mare dezamagire!... In cinci ani guvernele A Nastase si Tariceanu aproape ca-l  imblanzisera dar guvernele Boc atat l-au domesticit incat astazi e doar un bou breaz barlobreaz din cireada Barlobrezenilor numita codificat PUNR. 

Femeia te ridica, 

 Femeia te coboara,

 Femeia iti da aripi

 Si - tot ea - te omoara.

Femeia, femeia, 

 Cu ea da nu te pui

 Caci, fratilor(!), femeia

 E data dracului.

O sa ma intrebati ce mi-a venit cu versurile (?) de mai sus, versuri ce erau insotite si de o melodie. Ei, bine, tipul (care – spuneam – l-am cunoscut la un momentdat) fusese improprietarit de o Gabita PSD-ista  si protejat juridic – mai apoi – de o (aceeasi, dar…) Nutica PNL-ista, si ruinat in final de (una si aceeasi) ministresa-tiitoare PD-L-ist-Basista, “obectul” acestei odisei fiind una din fabricile de produse speciale ale Gospodariei de Partid ale lui Ceausescu (transformata dupa ’90 in Fondul Protocolului de Stat – respectiv - SRP Triumf). 

Nimic mai trist decat sa vezi animale salbatice, libere, gata sa moara pentru libertatea lor, ajungand - infometate de la o zi la alta si astfel domesticite – sa manance din mana unor "branconeri".  

 Si… totusi… Cred ca exista tristete si mai mare: 

 …Sa vezi javre de caini, porci si chiar boi, salbaticindu-se. Niciunele nu vor mai deveni lupi, mistreti sau zimbri.

*Valoarea unui om

Nu stiu cat e de cunoscuta dar formula matematica marturisesc ca nu e descoperirea mea dar mi-o insusesc (adica o consider adevarata) fara a incerca sa o demonstrez. Daca n-as fi convins ca este o determinare experimental-statistica, as zice ca bunul simt ar trebui sa o considere axioma. 

 Formula afirma ca valoarea individului socio-uman este raportul ce are la numitor valoarea data de aprecierea de sine, iar la numarator suma aprecierilor celor ce il inconjoara. 

Se observa ca acest raport poate lua orice valoare rationala plecand din proximitatea lui 0, cand parerea individului despre sine-insusi tinde catre infinit sau cand toti cei ce il inconjura il considera o nulitate si ajungand undeva, catre infinit, cand contrar unei notorietati, a unor aprecieri unanime, mai ai si acea modestie neipocrita, venita din constienta micimii individului in fata Universului si – deci – a Cunoasterii. 

 De ce am tinut sa va plictisesc cu chestia asta?

 

Dupa cum – cei ce vizitati acest blog, indiferend ca o faceti de placere sau din obligatie, monitorizandu-ma  – ati sesizat ca eticheta postarilor mele este “jos basescu”, am simtit nevoia sa explic matematic – altfel decat Cantemir in “Cresterea si descresterea Imperiului  Otoman” – cat de mic a ajuns sa fie basedintele, cel ce ii spunea din pozitia de invingator in alegerile prezidentiale din 2004, contracandidatului sau: “Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii”. 

 Sunt convins ca acum nici la numitor nu se mai afla cine stie ce valoare dar marea nulitate a valorii individului Traian Basescu este data de imensitatea termenilor cu valoare zero din suma aprecierilor ce definesc valoric numaratorul. 

Aceasta formula, privita in splendoarea sa grafica, mai arata si ca nu vremurile se afla sub individ ci individul sub vremuri. 

 

 

*Excrocii de la Rosia Montana

…De fapt, la Rosia Montana nu exista nici un excroc. …Poate doar in trecere, cu gandul sa-i excrocheze pe cei de acolo. Am pus titlul asta doar asa, ca sa va intrig. Adevaratii excroci sunt aici, la Bucuresti, pe la palatul Victoria si pe la Cotoroceni si pe unde si-or avea barlogul cei de la Gold Corporation. 

 Abia am terminat de vizionat acea asaziza reclama TV in care unei mame cu doi copii minunati nu-I vine sa creada ca la 42 de ani nu mai are un loc de munca si trebuie sa-si intretina copii din pensia mamei sale, din crosetat ciorapi, cusut lenjerii de pat si copt prajiturele. Am vazut zilele trecute, pe aceeasi tema – Proiectul Rosia Montana – aceeasi excrocherie sentimentala, cu un batran. 

Nu stiu, s-ar putea ca “actorii” din clipurile respective sa fie foarte buni sau sa fie chiar oameni sinceri din Rosia Montana. Foarte convingatori si cred ca si efectul clipurilor e foarte aproape de efectul scontat de cei ce le-au facut dar mai ales de cei ce le-au comandat. 

Totusi!... Dece imi apare tot timpul in minte – la sfarsitul fiecaruia din clipurile publicitare in discutie – ranjetul regretatului Gheorghe Dinica - din finalul filmului “Filantropica” - parafrazandu-si rolul: “V-am pacalit idiotilor! V-am luat aurul!”? 

Ceea ce face Gasca lui Basescu in cardasie cu Gold Corporation este escrocherie sentimentala. In final romanii din Rosia Montana si cei ce ar ajunge pe acolo - cautand un salariu - se vor alege si munciti si cu aurul luat. Cu alte cuvinte – daca mi-e permis pe romaneste – si fututi si cu banii luati. 

Am sustinut tot timpul ca tara asta ar fi avut tocmai acum, in criza, nevoie sa-si valorifice bogatiile dar... NU cu hotii astia la guvernare. 

Eu sunt din Bucuresti si de la 1 Martie 2007 n-am mai avut un loc de munca stabil iar – de cand a venit Boc de-a dreapta Basedintelui – de doi ani am muncit mai intai o luna DA, doua NU, mai apoi o saptamana DA, trei NU si in ultimu’o zi DA, sapte NU. Am 58 de ani si locuiesc cu sotia in doua camere semidecomandate, la bloc, cu tot ce-mi dau ai lui Boc pe teava sau nu, facturat-furat, fara posibilitatea de a creste in curte un pom si un pui de gaina. Nu stau ca cei din Rosia Montana cu o buca pe un munte de aur si cu cealalta pe un munte de argint lasand sa mi se legene cele ce atarna pe vaioaga cu uraniu. 

 Fratilor, daca va e foame, nu mai stati cu mana intinsa la straini, iar daca guvernantii, vi se pare numai ca va vand, puneti oameni buni mana pe ghioage si terminati cu vaicareala cu excrocheria si cu guvernantii care v-au mintit in campania electorala ca sa va poata azi fura pe fata si - acolo unde “nu tine” – sa va excrocheze si – daca nici asta “nu tine” – sa va “faca” la sentiment, pishindu-si ochii! Daca va inchipuiti ca si-i vor pisha la mormantul vostru va inselati. Ei abia catadicsesc sa-si pishe cate un ochi doar daca moare cate un senior adevarat si asta pentru ca la trecerea in nefiinta a seniorilor adevarati, intotdeauna, e de fata cel putin o (una bucata) televiziune importanta. Altfel, sezonul ochilor pishati e numai campania electorala.  

*Mi-e sila de Mircea Dinescu

Am apreciat dizidenta lui Dinescu pe vremea lui Ceausescu. A fost o voce, daca nu singulara, cel putin stinghera in idiotenia, pe atunci nebanuita, a neamului asta. Revolutia a facut insa ca vocea lui sa se piarda in harmalaie.

Mizand pe ce a fost (adica pe notorietatea lui – nu de tot tocita), Marele Jongleor cu Basini il foloseste presadu-l – cu ANAF si alte prese – sa joace-n sunet de basini dupa cum ii tine ritmul Marele Cur, iar imbogatitul de revolutie joaca - fiindca nu e nesantajabil – cum joaca si alt “boier” al scrisului romanesc (si nu numai el), Andrei Plesu. 

N-ai cum sa nu-i acorzi un minim incredere omului ce vine catre tine cu mainile intinse sa te sprijine chiar daca nu-l cunosti. Toti trebuie sa avem in viata o prima sansa.


Orice om merita o a doua sansa daca a gresit. Omul e supus greselii spune Vechiul Testament. E un lucru acceptat de toata lumea crestina si nu numai.


Esti insa idiot – asa cred eu – daca te lasi pacalit la nesfarsit cu scuza ca “sa vezi,… am gresit".

Sunt gata sa acord oricand o noua sansa individului care reuseste sa ma convinga ca a devenit - in timp - alt om (...si nu sunt omul care sa ma las usor convins cand exista antecedente). 

Este prima sansa acordata a doua oara. A doua sansa pentru a doua oara si prima pentru a treia oara nu exista. …Odata cu acordarea acestei ultime sanse - prima a doua oara sau a treeia, in ordine cronologica - si ratarea si a acesteia, sansele acordate de mine dispar pentru genul de individ, chiar individul incetad sa mai existe pentru mine. 

Pastrez insa "memoria". Sunt capabil sa iert de doua ori dar sa nu uit niciodata.

*Ai carte, / Ai parte…

L-am auzit de una zi pe sparcul nostru de prim ministru, in contextul marii realizari a funebriului nostru (tot al nostru, manca-l-ar cainii) ministru al educatiei, recitand o foarte veche zicala romaneasca: “Ai carte, / Ai parte…”. 

Nici nu stia cat de aproape era micutul sparc de intelesul primordial al acestei zicatori, care este astazi definitia politicii PD-L, cand vine vorba de numiri in functii la “deconcentrate”, de castigarea licitatiilor dupa caiete de sarcini prefabricate cu dedicatie (de catre chiar so-licitant), cand vine vorba de candidatura odraslelor portocalii pe la tot felul de parlamente interne si externe, sau de aducerea consatenilor la Capitala pe posturi de consilieri de tot felul pe la vremelnicii granguri ai momentului. 

Sunt absolut convins ca micutul sparc habar n-are ca zicala ce - nu se stie cand – i-a intrat pe o ureche si – in loc sa-i iasa pe cealalta, invartindu-se o vreme prin tartaguta lui goala – i-a iesit pe gura, de una zi, e mai veche decat tiparul insusi si nu se referea - la vremea aceea - la cartea de citit, tiparita, asa cum o stim noi azi, ci la scrisoarea (atunci ca si acum) de recomandare a unei persoane catre alta, superioara in functie (mai potenta politic sau administrativ). 

Daca micutul poem “Ai carte / Ai parte” - recitat de la fel de micutul sparc de prim ministru - n-a descris in totalitate fanariotismul puterii actuale, ma tem ca si numai ca “a propos” a fost prea straveziu in dilutia educationala a vremurilor funebriene.

*Camere si camarute

nu mai stiu de capul meu
camarute antifurt
camarute de teveu
camarute-n parlament
camarute cu bideu
pentru unu pentru doi
pentr-opzeci de derbedoi
vazuti dublu de-Anastase
si colegul ei
Cotoi 

camarute cu pereti
si zabrele
igrasioase
la “baieti pentru Baieti” 

vrem o camera doar una
si judete numai opt
camaruta antifurt
nu ghiceasca cumva mana
ce va maslui la vot 

camaruta camerei
plina cu obiective
de la camere teve
este loc de-antrenament 
la minciuna si hotie
“bravilor” PeDeLeprei

idem camerei ambulante
luata inca cu chirie
dintre cracii preaborfetei
pe care nu se indeamna
nimenea mai mult de-o noapte
sa o tie 

de sotie

* “Basedintele Romaniei” este un pleonasm

Basedintele n-are dureri 

O vorba veche romaneasca spune ca daca prostia ar durea ar fi numai vaiere pe Pamant.

Basedintele (si nu spun “al Romaniei” fiindca ar fi pleonasm: nici o tara din lume nu are basedinte)


nu are dureri. A declarat-o ieri, dupa ce timp de mai multe zile a confirmat – daca mai era cazul – ca e prost de bubuie. 

Dureros e pentru noi…

Javra Ordinara a pierdut inca o ocazie de a parea destept in spatele tacerii. Cum au spus si rusii - cu mitotcania lor, castigata cu mult inaintea alei noastre – ”prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul” dupa ce – cu stilul de inalta clasa diplomatica - o facusera si americanii. Ma surprinde tacerea Izraelului. 

Cu multumiri neamului prost al basedintelui. 

Iti multumesc din suflet basedinte mult hulit! 

O fac fiindca in 2004 m-ai scutit de a ma mai deplasa la sectia de votare, ceea ce ma  face sa nu am azi vreo apasare. Intr-adevar, intre doi comunisti ca voi (T.B. si A.N.) n-aveam ce alege. M-am aflat atunci – intr-un fel – in postura magarului lui Buridan, desi fenomenul nu era de egala (chiar identica) atragere, ci de respingere, fapt pentru care cred ca n-am fost nici magar. 

Ceea ce a fost insa providential si ma impinge acum sa aduc totusi multumiri unei Javre Ordinare e ca m-ai impiedicat sa il aleg – cum aveam de gand – pe Teodor Stolojan. Increderea pe care i-am acordat-o e o prostie a carei durere (se intampla totusi daca urmezi sfatul altei zicale romanesti: “prost sa fii dar sa-ti revii”) a fost mult atenuata de javrosenia ta pe care am satisfactia de a fi recunoscut-o inca de la primele-ti saptamani de la Primaria Capitalei. 

Nu spun ca Stolo si Adriane ar fi fost mai javre ca tine, spun ca nu-mi pot reprosa azi (multumita tie) ca v-as fi votat pe vreunul din voi, desi – mai cred ca – oricare dintre ei n-ar fi prabusit Romania in halul in care a facut-o javrosenia ta (pentru care – in loc multumiri – te blestem in veci cu toata samanta ta).