L-am auzit de una zi pe sparcul nostru de prim ministru, in contextul marii realizari a funebriului nostru (tot al nostru, manca-l-ar cainii) ministru al educatiei, recitand o foarte veche zicala romaneasca: “Ai carte, / Ai parte…”.
Nici nu stia cat de aproape era micutul sparc de intelesul primordial al acestei zicatori, care este astazi definitia politicii PD-L, cand vine vorba de numiri in functii la “deconcentrate”, de castigarea licitatiilor dupa caiete de sarcini prefabricate cu dedicatie (de catre chiar so-licitant), cand vine vorba de candidatura odraslelor portocalii pe la tot felul de parlamente interne si externe, sau de aducerea consatenilor la Capitala pe posturi de consilieri de tot felul pe la vremelnicii granguri ai momentului.
Sunt absolut convins ca micutul sparc habar n-are ca zicala ce - nu se stie cand – i-a intrat pe o ureche si – in loc sa-i iasa pe cealalta, invartindu-se o vreme prin tartaguta lui goala – i-a iesit pe gura, de una zi, e mai veche decat tiparul insusi si nu se referea - la vremea aceea - la cartea de citit, tiparita, asa cum o stim noi azi, ci la scrisoarea (atunci ca si acum) de recomandare a unei persoane catre alta, superioara in functie (mai potenta politic sau administrativ).
Daca micutul poem “Ai carte / Ai parte” - recitat de la fel de micutul sparc de prim ministru - n-a descris in totalitate fanariotismul puterii actuale, ma tem ca si numai ca “a propos” a fost prea straveziu in dilutia educationala a vremurilor funebriene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu