*Mi-e sila de Mircea Dinescu

Am apreciat dizidenta lui Dinescu pe vremea lui Ceausescu. A fost o voce, daca nu singulara, cel putin stinghera in idiotenia, pe atunci nebanuita, a neamului asta. Revolutia a facut insa ca vocea lui sa se piarda in harmalaie.

Mizand pe ce a fost (adica pe notorietatea lui – nu de tot tocita), Marele Jongleor cu Basini il foloseste presadu-l – cu ANAF si alte prese – sa joace-n sunet de basini dupa cum ii tine ritmul Marele Cur, iar imbogatitul de revolutie joaca - fiindca nu e nesantajabil – cum joaca si alt “boier” al scrisului romanesc (si nu numai el), Andrei Plesu. 

N-ai cum sa nu-i acorzi un minim incredere omului ce vine catre tine cu mainile intinse sa te sprijine chiar daca nu-l cunosti. Toti trebuie sa avem in viata o prima sansa.


Orice om merita o a doua sansa daca a gresit. Omul e supus greselii spune Vechiul Testament. E un lucru acceptat de toata lumea crestina si nu numai.


Esti insa idiot – asa cred eu – daca te lasi pacalit la nesfarsit cu scuza ca “sa vezi,… am gresit".

Sunt gata sa acord oricand o noua sansa individului care reuseste sa ma convinga ca a devenit - in timp - alt om (...si nu sunt omul care sa ma las usor convins cand exista antecedente). 

Este prima sansa acordata a doua oara. A doua sansa pentru a doua oara si prima pentru a treia oara nu exista. …Odata cu acordarea acestei ultime sanse - prima a doua oara sau a treeia, in ordine cronologica - si ratarea si a acesteia, sansele acordate de mine dispar pentru genul de individ, chiar individul incetad sa mai existe pentru mine. 

Pastrez insa "memoria". Sunt capabil sa iert de doua ori dar sa nu uit niciodata.